Originar din Indiana, din apropierea Detroit și Chicago (unele dintre cele mai cunoscute centre ale muzicii electronice), Troy Pierce a fost atras de vibe-urile electro încă din copilărie. Astfel, în timp, a ajuns unul dintre stâlpii comunității internaționale de tehno, apropierea sa de bastionul tehno Minus consacrându-l ca artist chiar în primii ani de la debut. Troy a fondat și un label propriu, „Items & Things” (în colaborare cu Magda și Marc Houle), pentru care este, de asemenea, foarte cunoscut. Pe lângă promovarea de noi talente prin intermediul acestui label și implicarea sa în seria de party-uri underground „Down & Out”, artistul continuă să lucreze și la producția unor piese proprii, în colaborare cu partenerii de label sau pe cont propriu (un EP personal, realizat sub „Items & Things”), dar și la compunerea unor materiale noi, sub un alt alias cunoscut – Louderbach. Sound-ul ce poartă marca Troy Pierce e unic și nestatornic, variind constant de la dens, la complex, compus din layer-e multiple sau în forma inițială, de vibrație originară, abstractă. Paleta sa extinsă de sunete include o gamă variată de influențe care depășește limitele existenței obișnuite, conducând ascultătorul în alte lumi. Nu degeaba, lui Troy Pierce îi place să spună că îi place „să compună și să pună muzică ciudată pentru oameni ciudați – acele melodii WTF care îți rămân în minte, ca un sunet venit din altă dimensiune”. Troy este un DJ aflat în permanentă experimentare, motiv pentru care nu trebuie să îi ratezi set-ul din acest an, de la Blaj aLive Festival.