Zdob si Zdub au reusit o combinatie unica, imbinand soundul muzicii populare cu rockul, elemente de hip-hop si drum n bass intr-un stil pe care ei singuri l-au definit drept hardcore moldovenesc. Trupa care a luat nastere in urma cu peste 20 de ani in Republica Moldova a cucerit lumea muzicala incet si sigur, ideea apartinand colegilor Roman, Anatol si Mihai. Cei trei cantau piese de la Beatles si Roxette si se inregistrau pe benzi de magnetofon, pana cand s-au decis sa lucreze organizat, cu repetitii si roluri bine definite in cadrul trupei. Primul lor demo, Lost World din 1994, le-a adus si primul mare concert la festivalul Learn to Swim de la Moscova, iar doi ani mai tarziu se intoarceau pe aceeasi scena, de data aceea in deschidere pentru uriasii de la Rage Against the Machine. De-a lungul anilor, Zdob si Zdub au devenit una dintre trupele cele mai apreciate de rock din Republica Moldova si Romania, insa au cantat in intreaga Europa: Ungaria – Sziget; Danemarca – Roskilde; Serbia – Exit; FranTa – Sin Fronteras; Belgia - Esperanzah!; Elvetia - Open Air Gampel; Germania - Krefelder Folkfest, Tanz&Folk Festival Rudolstadt, S.O.M.A.; Cehia - Rock For People, Colours Of Ostrava; Slovacia - Aerorock, OKEY Leto Fest, Hodocvas; Polonia – Woodstock; Romania - Fete de la Musique, Stufstock, Peninsula, Folk You; Olanda – EuroSonic, Mundial; Rusia – Maxidrom, Nashestvie, Krilya. In plus, au deschis pentru nume importante ale muzicii mondiale ca The Garbage, Linkin Park, Fun Lovin' Criminals, Red Hot Chilli Peppers sau Emir Kusturica & No Smoking Orchestra. Cel mai recent album al trupei care a facut fani intregi sa fredoneze "bunica bate a" se intituleaza Basta Mafia si reprezinta prima colaborare a Zdob si Zdub cu un producator strain, Marc Elsner.